Go to ...

Haicasepoate News

on YouTubeRSS Feed

15 septembrie 2019

DAȚI-MI ROMÂNIA ÎNAPOI!


Piata Universitatii ne luam tara inapoi

DAŢI-MI ROMÂNIA ÎNAPOI!
Moldova, Ardealul și Țara Românească au spus AJUNGE – NE VREM ȚARA ÎNAPOI! Astfel – în perioada 24 aprilie – 1 Mai 2012 are loc marşul de protest:

Daţi-mi România înapoi! cu plecari din diferite județe ale țării la 24 aprilie și destinaţia Piaţa Universităţii, Bucureşti la 1 Mai!

https://www.facebook.com/events/332416690156765/

Pe 1 Mai  NE LUAM TARA INAPOI!

Cezar - stegarul din Piata Universitatii

Ne luăm Ţara înapoi

Participanţii cer:

1) Stoparea Proiectului Roşia Montană. Aurul şi alte metale preţioase aflate in subsolul României au fost, sunt şi vor fi ale poporului român!
2) Încetarea oricăror negocieri de vânzare a Cupru Min, Hidroelectrica, Portul Constanţa şi a oricăror companii ce reprezintă o sursă de venit / patrimoniu al poporului român !
3) Ordonanță de urgență pentru stoparea exploatarii gazelor de șist pe teritoriul României, contract semnat de prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu si compania americană Chevorn în data de 28 Martie 2012, Pentru Ungureanu, afacerea cu gazul de şist este mai presus de avertismentul ţărilor civilizate • Metoda fracturării hidraulice folosită la exploatarea gazelor de şist are efecte catastrofale pentru mediul înconjurător!
4) Încetarea oricăror împrumuturi de la FMI – ce amanetează viitorul copiilor noștri!
5) Anularea Tratatului Comercial pentru combaterea Contrafacerilor (ACTA) – semnat în secret, fără dezbatere publică, pe 26 ianuarie 2012 la Tokyo de către România !
6) Demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Ungureanu

DEMITEREA PREŞEDINTELUI şi a GUVERNULUI UNGUREANU!

•Pentru încălcarea repetată a Constituţiei şi legislaţiei româneşti în vigoare !

•Pentru mințirea, jignirea și ignorarea perpetuă a Poporului Român !

•Pentru că 80 ≠ 170 !

•Pentru politizarea totală a instituțiilor statului!

•Pentru instalarea unui guvern de către un parlament nelegitim!

•Pentru acceptarea de a guverna alături de un partid creat artificial, U.N.P.R., şi al unei formaţiuni făcută pe criterii etnice, U.D.M.R.!

•Pentru aplicarea unor măsuri economice dezastruoase:

 – încurajarea plecării forţei de muncă în străinătate, în loc de creare a locurilor de muncă;    

 – impozitul forfetar, care a dus la închiderea a peste 500.000 de IMM-uri, ceea ce a dus la creșterea numărului de șomeri cu peste 1 milion, urmată de o presiune pe bugetul sănătății, învăţământului și al pensiilor;

 – tăierea, fără nici un efect, cu 25% a salariilor (în realitate cu peste 40%);

 – creșterea TVA, cu urmări grave asupra macro si microeconomiei: retragerea din țară a marilor investitori (contribuabili și creatori de locuri de muncă), creșterea prețurilor la alimente, combustibil, energie electrică, gaze ş.a.

•Pentru promovarea non-valorilor şi a „culturii” de tip Eba, Becali, Igaș ş.a. în contra-balanță cu sancţionarea şi ignorarea adevăratelor valori (Raed Arafat, creatorul sistemului SMURD, fiind un exemplu)!

•Pentru totala lipsă de respect a președintelui față de valorile Regalității Românești în persoana Majestății Sale Regele Mihai, numit public trădător, în contra-balanță cu recunoașterea, de către acelaşi președinte Băsescu, drept suveran pe Regele Cioabă, al ţiganilor, căruia i s-a adresat public cu „Măria Ta !

•Pentru punerea în pericol a viitorului României, inclusiv prin tăierea indemnizației de creștere a copilului, ceea ce a contribuit la scăderea drastică a natalității în Romania! Astfel, s-a ajuns ca Statul român să cheltuie, lunar, cu un pușcăriaș 2.000 lei, cu un câine 400 lei, iar cu un copil doar 42 lei!

•Pentru punerea în pericol a apărării României prin: privarea Armatei de un buget minim necesar, prin învrăjbirea cadrelor militare active împotriva celor în rezervă, prin discursuri prezidențiale iresponsabile, prin diminuarea nejustificată a salariilor militarilor, precum și a pensiilor în contra-balanță cu dotarea jandarmeriei cu arme şi echipamente ce sunt folosite la înăbușirea protestelor populaţiei!

•Pentru incapacitatea guvernului de a atrage Fonduri Europene, principalele cauze fiind incompetenţa şi corupția. Parte din sumele atrase sunt cheltuite aberant pe acele proiecte de unde se pot însuşi uşor bani: autostrăzi, drumuri judeţene, telegondole (în locuri unde turiștii nu pot ajunge pentru că nu există infrastructură și nici condiții de cazare); parcuri rurale, terenuri de fotbal (în pantă), săli de sport în mediul rural cu puţină populaţie etc.

•Pentru folosirea bugetului ţării în scopuri personale si electorale și nepedepsirea vinovaților – (vezi M. Iacob-Ridzi, A. Videanu, I.N. Botiș, El. Udrea, Tr. Băsescu, El. Băsescu, M. Băsescu, G. Oprea, D. Păsat, o listă mult prea lungă pentru a-i nominaliza pe toţi)!

• Pentru proiectul Roșia Montană, care reprezintă un alt mod de a înstrăinare pe nimic a resurselor naţionale, dar și un mod de distrugere premeditată a mediului înconjurător!

•Pentru totala ignoranță de care dau dovadă guvernanţii, ministrul mediului, în ce privește genocidul din pădurile românești, afacerea Chevron privind exploatarea gazelor de șist!

•Pentru destructurarea sistemului de sănătate, unde s-a ajuns să se moară din cauza unei fracturi sau a unei banale apendicite; pentru desfiinţarea a mai bine de 200 de spitale; unde rămân din ce în ce mai puțini doctori din cauza remunerației mizere și a condițiilor primitive în care sunt nevoiți să-și îngrijească bolnavii!

•Pentru destructurarea sistemului de educației, prin desfiinţarea a mii de şcoli, copiii fiind nevoiți să meargă pe jos distanţe mari prin ger pentru a ajunge la şcoală!

•Pentru cei care și-au luat zilele pentru că n-au mai reușit să-și susțină familia în urma măsurilor de austeritate total ineficiente, având în vedere faptul că Romania, după ani de sacrificii, continuă să fie în pericol financiar și în recesiune!

•Pentru că noi trebuie să „strângem cureaua”, în timp ce guvernații nu renunță la „panseluțe” sau achiziţii publice tip solnițe de 400 de euro bucata!

•Pentru miile de conducători auto, care mor pe drumurile României din lipsa infrastructurii, din cauza contractelor oneroase cu clientela politică (regii asfaltului). Se ştie că în țări precum Ungaria și Bulgaria numărul accidentelor mortale a scăzut cu 50% după construcția autostrăzilor!

•Pentru amanetarea viitorului copiilor noștri prin împrumuturi uriașe de la FMI. Nu se știe unde sunt acești bani, președintele justificând împrumutul prin plata de pensii și salarii (deși numărul disponibilizaților a crescut permanent, salariile au fost diminuate, până şi pensiile au fost impozitate). Pe de altă parte Guvernatorul BNR afirmă ca banii sunt în trezoreria națională, iar analiștii politici afirmă că banii au fost plasaţi în diferite instrumente financiare pe piețe străine, de unde se încasează dobânzi de 1%, în timp noi plătim pentru un împrumut dobânzi de 3%!

•Pentru importul de alimente nocive, în timp ce agricultura românească nu este sprijinită!

•Pentru românii noștri, frați, părinți, prieteni, copii – peste două milioane – nevoiți să fie slugi la străini pentru un trai mai bun!

• Pentru că tinerii noștri „au dreptul” să moară în războaie care nu ne privesc – Afganistan, Irak .. sau pe plaiuri natale – în explozii sau accidente aviatice (elicoptere, avioane) din cauza dotărilor depăşite tehnic, dar nu au dreptul de a se alătura și susține poporul căruia i-au jurat credință – cum e cazul tânărului lt. Alexandru Gheorghe, în timp ce la conducerea armatei se află un ministru fără CV-ul care să-i confirme o astfel de calitate!

•Pentru totala lipsă de reacție din partea autorităților atunci când România și românii au fost denigrați la nivel internațional, prin compararea noastră cu cerșetorii țigani sau prin afirmații anti-românești făcute chiar de către parlamentari români, inclusiv de etnie ungară sau prin batjocorirea publică a simbolurilor naționale: drapelul de stat, Avram Iancu!

•Pentru incompetența guvernului de a gestiona o situație de urgență ca cea din ianuarie 2012 când 87 de români au murit sub zăpezi. Nu s-a ţinut nici măcar o zi de doliu naţional.

•Pentru românii morți la poarta celor 200 de spitale închise fără o explicație logică din ordinul ministrului sănătății!

•Pentru situația bolnavilor de cancer nevoiți să suporte dureri atroce din cauza lipsei de morfină!

•Pentru că nu a rămas nicio categorie socială de care să nu-și bată joc guvernanţii actuali ai României: profesori, medici, ingineri, copii, mămici, pensionari, militari, polițiști, actori, studenți, bugetari, privați.

•Pentru totala lipsă de empatie și respect față de protestatarii din localitățile României, mai ales din București și Arad, unde participanții la mitingurile pașnice au ajuns la spital în urma loviturilor primite de la jandarmi, care aveau misiunea, conform legii, să-i protejeze!

•Pentru comportamentul și limbajul neadecvat al unui președinte de țară sau diverşi demnitari („țigancă împuțită”, „vierme”, „neavenit”, „puturoși”, „asistați social”, „găozar”, „inepţi”, „nevrotici” etc.)!

•Pentru „uciderea” democrației și a libertății de exprimare, pentru care în ’89 s-a vărsat mult sânge; prin persecutarea și încercarea de discreditare a celor care au curajul să critice public puterea și prin controlul absolut al mass mediei prin cenzura de tip CNA!

Si-au anuntat participarea la acest mars – Braila, Ploiesti, Galaţi, Constanta, Sibiu, Deva, Arad, Brad, Brasov, Craiova, Slatina!

Tags: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

No Responses “DAȚI-MI ROMÂNIA ÎNAPOI!”

  1. Sami AsiguraCasa
    19 aprilie 2012 at 15:49

    Atatea proteste si tot nu am rezolvat nimica.Poate daca eram mai mult poate rezolvam,dar asa cu o mana de oameni nu cred ca o sa ajungem nicaieri.

  2. marian
    19 aprilie 2012 at 16:01

    Asta e…voi iesii din nou in strada !Iar imi voi muta domiciliul in Piata Universitatii .Sorin Oprescu…ce zice , mai face ” Agora ” acolo….cel putin sa ne lase jandarmii in pace?!… De fapt fara Jandarmerie …ce protest mai e ala ? Lasa-i si pe ei …sa fim mai multi cu aceasta ocazie ! Pe 24 vin dar pe 25…este ziua de nastere a copiilor mei {aia din Malta} si…nu plec de acasa chiar daca e sa asist la executia lui Basescu ce sper sa aiba loc in piata publica si nu undeva pe la …Targoviste ! Desii …nu s stie…o asemenea “ocazie”….chiar nu trebuie ratata !

    • 19 aprilie 2012 at 16:31

      @marian
      In Bucuresti protestul este pe 1 Mai … din ce am inteles eu … din 24 aprilie incepe marsul spre Bucuresti ai celor din provincie

    • marian
      19 aprilie 2012 at 18:58

      Bai…de 1 Mai asa este normal! Toata plebea proletara a lumii , toata saracimea se aduna sa protesteze contra sortii nedrepte! Este normal, este OBLIGATORIU sa iesim si noi romanii in numar cat mai mare. Sa lasam dracului gratarele sau discotecile si alte prostii si….”HAI LA LUPTA CEA MARE , ROB CU ROB SA NE UNIM”…. oricum n-avem de pierdut decat lanturile! Sa luam dracului exemplu de la macaronari, de la spanioli sau de la greci!

  3. tic tac
    19 aprilie 2012 at 16:47

    saracul roman tot cersetor a ramas in tara lui . mereu sa gasit cineva care sa-l vinda ieftin. septe peo para. si acum guvernantii se duc cu un pix ,o punga,o pelerina colorata frumos, colonistii dadeau margele. oglinzi,nimicuri,la salbaticii din lumea noua si ii cucereau acum 200 – 300 de ani fratilor. ……….romanul e in urma cu 500 ani

    • 19 aprilie 2012 at 17:04

      @tic tac
      Pentru ca romanul s-a lasat vandut

      • Emil Vulcanescu
        19 aprilie 2012 at 20:27

        @ Tic Tac
        Este parerea ta ! , sa stii ca eu nu pun ” botul ” la astfel de pareri negativiste !
        Sa fii iubit…
        Cu Stima Emil

        • tic tac
          20 aprilie 2012 at 5:25

          nu sunt negativist e purul adevar nu vedem copacii din cauza cui? citi pui expirati a dat boldea ? cite permise de pescuit gratuit pe 2011 sau dat in luna decembrie de catre asociatia de pescari din galati ptr a avea membri ? (permisele sunt valabile doar anul in curs)

  4. Emil Vulcanescu
    19 aprilie 2012 at 18:01

    @ Theodora
    Mi-a placut titlul articolului ce l-ai postat ! ! !
    Romania sa stii ca ” este ” a Ardelenilor si Banatenilor, “desteptati-va” si voi bucurestenii ! ! !
    @ Marian , sa stii ca astept cu nerabdare o “executie” ajung in 6-7 ore acolo dupa care mergem la Trocadero , la Dunarea pe terasa , la Restaurant Moldova langa Gradina Icoanei , la Podgoria sau la Scala ( Birtu’ Chibrit s-a desfiintat ) sa sarbatorim evenimentul !
    Sa fiti iubiti …
    Cu stima Emil

    P.S. @ blogideologic a scris multe comentarii pe blog la AN in acest sens si a fost luat in “balon ” .

    • 19 aprilie 2012 at 18:44

      @Emil Vulcanescu
      Tocadero parca nu mai este domnule Emil Vulcanescu
      Probabil ca “intelectualii” de pe blogul ala se simt amenintati

      • Emil Vulcanescu
        19 aprilie 2012 at 19:13

        Theodora
        Faptul ca Trocadero nu mai EGZISTA nu ma deranjeaza , ma deranjeaza lipsa de reactie a politicienilor ( romani ) si a bucurestenilor la declaratiile facute de liderii UDMR , privind faptul ca limba maghiara va devenii limba REGIONALA ! ! !
        Sa fii iubita…
        Cu stima Emil

        • 19 aprilie 2012 at 19:45

          @Emil Vulcanescu
          Noi bloggerii am reactionat domnule Emil … o sa pun maine pe blog un fimulet cu bloggerii in Piata Universitatii … noi am fost acolo si am protestat pe viscol si pe ger … din pacate majoritatea bucurestenilor au pregerat sa strea in case

    • marian
      19 aprilie 2012 at 19:00

      @Emil Vulcanescu …Au ramas “La Vaporu’ ” in schimb !Iar pentru o ”figura” ca aia cu executia lui Basescu …deschid sampanie onorabile !!!,

      • Emil Vulcanescu
        19 aprilie 2012 at 20:20

        Marian
        IO vin la voi in ” Satu’, cu Ministrii ” cum iti place tie sa spui , aduc si tuica de prune , mergem si la Ciresica sa sarbatorim evenimentul ( nu zilei ) dar dupa parerea mea manifestatiile trebuie sa aiba loc la Cotroceni nu in Piata Universitatii.
        TUCU-TE , Maestre , Stimabile , Onorabile

        P.S. Un proverb chinezesc spune : ” Nu te plange ca esti strivit daca te-ai facut VIERME ” ! ! !

  5. 20 aprilie 2012 at 0:39

    @Theodora
    Participa si Decebal? Cumva si Burebista? 😀

  6. barbarul
    20 aprilie 2012 at 17:30

    Impotriva uitarii !
    NU uitam faptul ca majoritatea politicienilor mimeaza salvarea tarisoarei inca de pe vremea cand erau membri fsn !
    NU iertam faptul ca s-au imbogatit nefiresc in dauna concetatenilor pauperizati punand existenta natiunii in pericol !
    Oricum sunt condamnati pe viata chiar daca intentioneaza reciclarea politica!

  7. chiparosul
    20 aprilie 2012 at 21:22

    Protestul celor OROPSITI —-Bravo *BARBARUL* GENTILOM.

  8. Suntem cu Toti de Vina
    23 aprilie 2012 at 11:34

    ToT Ce Scrie Mai Jos Este Adevar Dar Uitati Ca Vina Este A Tuturor Politicienilor De la Revolutie si pana Astazi 2012 si va Intreb pe voi CUI VRETI Sa Dati TARA INAPOI ???? Se Pare ca TOT CELOR CARE AU INCEPUT JAFUL si stiti foarte bine asta , Eu nu pot sa mai cred in toti acesti prefacuti care de 20 Ani nu vor sa plece din cuibul lor de miere , sau inbogatit toti in acesti ani Si voi nu va puneti intrebarea oare de ce eu protestez mereu iar rezultatul este mereu acelasi ? pentru ca se folosesc de voi iar ei iau totul prin ROTATIE , Vreti schimbare ? protestati ca Politicieni sa nu stea mai mult de 10 Ani in Aparatul de stat si poate asa vom avea rezultate mai bune vom putea avea O speranta macar . Ganditiva ca un patron de firma daca nu-i merge bine schimba oameni din conducere dar nu mereu cu aceiasi prin rotatie /

    Acest articol a fost publicat pe aprilie 19, 2012 la 1:03 pm şi e postată la Anunturi, Atitudine, Atitudini, Avertizari, bugetari, Eveniment, Evenimente, Exercitii de normalitate, FMI, Fonduri europene, Ganduri, normalitate, Oameni, Oameni de afaceri, oameni politici, Partide politice, PC, PDL, pensionari, PNL, Politic, Politica, Politica externa, Politica interna, Politice, PRM, PSD, RESPECT, Romania, Sa nu uitam, sanatate, Social, Solidaritate, someri, Stire, Stiri, UDMR, UE, UNPR, USL, Valori romanesti. Etichetat: afacerea Chevron, afacerea Chevron privind exploatarea gazelor de șist, AJUNGE – NE VREM ȚARA ÎNAPOI, amanetarea viitorului copiilor noștri prin împrumuturi uriașe de la FMI, amanetează viitorul copiilor noștri, Anularea ACTA, Anularea Tratatului Comercial pentru combaterea Contrafacerilor, Aurul şi alte metale preţioase aflate in subsolul României au fost sunt şi vor fi ale poporului român, Încetarea oricăror împrumuturi de la FMI, Încetarea oricăror negocieri de vânzare a Cupru Min Hidroelectrica Portul Constanţa şi a oricăror companii ce reprezintă o sursă de venit patrimoniu al poporului român, în perioada 24 aprilie – 1 Mai 2012 are loc marşul de protest, în perioada 24 aprilie – 1 Mai 2012 are loc marşul de protest Daţi-mi România înapoi!, încurajarea plecării forţei de muncă în străinătate, înstrăinare pe nimic a resurselor naţionale dar și un mod de distrugere premeditată a mediului înconjurător, învrăjbirea cadrelor militare active împotriva celor în rezervă, Bucureşti la 1 Mai, bugetul sănătății învăţământului și al pensiilor, cei care și-au luat zilele pentru că n-au mai reușit să-și susțină familia în urma măsurilor de austeritate total ineficiente, cerintele participantilor la marsul de protest 24 aprilie – 1 Mai 2012, cerintele participantilor la marsul de protest dati-mi tara inapoi 24 aprilie – 1 Mai 2012, comportamentul și limbajul neadecvat al unui președinte de țară sau diverşi demnitari, controlul absolut al mass mediei prin cenzura de tip CNA, creșterea prețurilor la alimente combustibil energie electrică gaze, creșterea TVA cu urmări grave asupra macro si microeconomiei, dati-mi tara inapoi, dati-mi tara inapoi mars de protest, dati-mi tara inapoi protest, dati-mi tara inapoi protest 24 aprilie – 1 Mai 2012, DAŢI-MI ROMÂNIA ÎNAPOI!, demisia lui basescu pentru închiderea a peste 500.000 de IMM-uri, Demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Ungureanu, demiterea lui basescu încălcarea repetată a Constituţiei şi legislaţiei româneşti în vigoare, demiterea lui basescu mințirea jignirea și ignorarea perpetuă a poporului român, demiterea lui basescu pentru acceptarea de a guverna alături de un partid creat artificial U.N.P.R şi al unei formaţiuni făcută pe criterii etnice U.D.M.R, demiterea lui basescu pentru aplicarea unor măsuri economice dezastruoase, demiterea lui basescu pentru ca 80 ≠ 170, demiterea lui basescu pentru instalarea unui guvern de către un parlament nelegitim, demiterea lui basescu pentru politizarea totală a instituțiilor statului, desfiinţarea a mii de şcoli, destinaţia Piaţa Universităţii, destructurarea sistemului de educației, destructurarea sistemului de sănătate, diminuarea nejustificată a salariilor militarilor, discursuri prezidențiale iresponsabile, folosirea bugetului ţării în scopuri personale si electorale și nepedepsirea vinovaților, genocidul din pădurile românești, Guvernatorul BNR afirmă ca banii sunt în trezoreria națională, importul de alimente nocive, importul de alimente nocive în timp ce agricultura românească nu este sprijinită, impozitul forfetar, incapacitatea guvernului de a atrage Fonduri Europene, incompetența guvernului de a gestiona o situație de urgență, Jos Basescu si Guvernul MRU!, marş de protest 24 aprilie – 1 Mai 2012, marş de protest 24 aprilie – 1 Mai 2012 destinaţia Piaţa Universităţii, marş de protest dati-mi tara inapoi, marş de protest Daţi-mi România înapoi! 24 aprilie – 1 Mai 2012 plecari din diferite județe ale țării la 24 aprilie și destinaţia Piaţa Universităţii, marşul de protest dati-mi tara inapoi în perioada 24 aprilie – 1 Mai 2012, Metoda fracturării hidraulice folosită la exploatarea gazelor de şist are efecte catastrofale pentru mediul înconjurător, NE LUAM TARA INAPOI!, NE VREM ȚARA ÎNAPOI!, noi trebuie să „strângem cureaua” în timp ce guvernații nu renunță la „panseluțe” sau achiziţii publice tip solnițe de 400 de euro bucata, nu a rămas nicio categorie socială de care să nu-și bată joc guvernanţii actuali ai României: profesori medici ingineri copii mămici pensionari militari polițiști actori studenți bugetari p, numărul disponibilizaților a crescut permanent, Ordonanță de urgență pentru stoparea exploatarii gazelor de șist pe teritoriul României, parcuri rurale, participarea la marsul dati-mi tara inapoi 24 aprilie – 1 Mai 2012, Pe 1 Mai asteptam in Piata Universitatii protestatari din toata tara, Pe 1 Mai ne luam tara inapoi, persecutarea și încercarea de discreditare a celor care au curajul să critice public puterea, Piaţa Universităţii Bucureşti 1 Mai, Piaţa Universităţii Bucureşti la 1 Mai, privarea Armatei de un buget minim necesar, proiectul Roșia Montană înstrăinare pe nimic a resurselor naţionale și un mod de distrugere premeditată a mediului înconjurător, promovarea non-valorilor, protest 24 aprilie – 1 Mai 2012, punerea în pericol a apărării României, punerea în pericol a viitorului României, retragerea din țară a marilor investitori, Romania continuă să fie în pericol financiar și în recesiune, românii morți la poarta celor 200 de spitale închise fără o explicație logică din ordinul ministrului sănătății, salariile au fost diminuate, sancţionarea şi ignorarea adevăratelor valori, scăderea drastică a natalității în Romania, situația bolnavilor de cancer nevoiți să suporte dureri atroce din cauza lipsei de morfină, slugi la străini pentru un trai mai bun, Stoparea Proiectului Roşia Montană, sumele atrase sunt cheltuite aberant pe acele proiecte de unde se pot însuşi uşor bani, sumele atrase sunt cheltuite aberant pe acele proiecte de unde se pot însuşi uşor bani: autostrăzi drumuri judeţene telegondole în locuri unde turiștii nu pot ajunge pentru că nu există infra, săli de sport în mediul rural cu puţină populaţie, telegondole în locuri unde turiștii nu pot ajunge pentru că nu există infrastructură și nici condiții de cazare, terenuri de fotbal in panta, tinerii noștri „au dreptul” să moară în războaie care nu ne privesc, totala lipsă de empatie și respect față de protestatarii din localitățile României, totala lipsă de reacție din partea autorităților atunci când România și românii au fost denigrați la nivel internațional, tăierea fără nici un efect cu 25% a salariilor, tăierea indemnizației de creștere a copilului, uciderea democrației și a libertății de exprimare, şi pensiile au fost impozitate. Poţi urmări răspunsurile acestei însemnări prin RSS 2.0 feed. Puteti lasă un răspuns, sau trackback from your own site.

  9. Parfene Elena Nona
    27 aprilie 2012 at 9:48

    Domnul MRU incearca, azi 27 aprilie 2012, sa abata atentia de la vinovatia portocaliilor pentru: politizarea TOTALA a banilor publici si de la SARACIA la care au fost condamnati romanii cinstiti- de catre guvernarea portocalie.Vorbeste mult, prost si fara rost!!!!Domnilor portocalii, Domnule MRU LASA-Ne, LASA-NE!!!!
    VREM O ROMANIE A NOASTRA SI A COPIILOR NOSTRI!!!!! Nu-i lasati sa ne amaneteze viitorul!!!

    • 27 aprilie 2012 at 10:28

      @Parfene Elena Nona
      Ma uit acum la motiune .. sper sa treaca … este deja tarziu ptr Romania si poporul roman .. dar inca se mai poate face ceva

  10. tic tac
    20 aprilie 2012 at 16:38

    te doareeeeeeeeeeeeeeeeeeee?

  11. ALM
    20 aprilie 2012 at 19:38

    Şi, au primit sângele? Trebuie făcute transfuzii la vipere? Ce o să faceţi din noiembrie, bieţi copii de limbi ai lu’ Băsescu?

Lasă un răspuns

More Stories From Anunturi