Sunt atat de obisnuiti cu luxul si li se pare atat de normal incat nici nu se mai obosesc sa il ascunda
18 mai 2013
Am impresia ca strig in pustiu si ca incerc sa fac bine cu forta. M-am saturat sa avertizez. M-am saturat sa le arat unde gresesc pentru ca de fiecare data avertismentele mele sunt percepute ca atacuri si provocari.
Cei care aplauda, lauda si aproba tot ce spun politicienii sunt cei buni.
Nimeni nu ii apreciaza pe cei carora nu le este frica sa spuna “Asa nu este bine domnilor”.
Sunt atat de obisnuiti cu luxul incat nici nu se mai obosesc sa il ascunda.
Saracii Romaniei le cer politicienilor sa fie solidari cu ei dar politicienii sunt surzi la strigatele celor saraci.
Aproape intodeauna acolo unde este saracie este si multa suferinta. Dar au si politicienii suferintele lor. Nu-i asa?
Ce mai vor si sarantocii astia? Ei nu vad cat ne sacrificam noi pentru binele lor.
Cum se simte un roman plin de datorii si caruia ii este foame cand vede luxul in care traiesc ei si risipa pe care o fac?
Daca le atragi atentia, daca ii avertizezi ca nu este bine cum procedeaza te privesc de parca ai fi un nebun. Te acuza de populism ieftin.
Cum adica nu este bine? Este dreptul lor. Si la urma urmei nici nu este un lux. Este normal si au dreptul sa aiba toate alea. Asa cum bietul Boc, in prostia lui, declara ca si-a cumparat o tableta “ca tot romanul”.
Da,sunt solidari cu toata lumea, ne baga taxe la care platim alte taxe.
Rad de ,,ratatii” care colinda lumea dupa un ban si vor sa ii taxeze cat mai mult.
Am citit ca vrea neica Ponta sa renunte la taxele aberante din factura de curent .Sa dea Domnul sa fie asa!
Stau cu gura căscată, se scarpină după ureche şi nu mai ştiu ce să simtă: revoltă, milă, scârbă, invidie?! Bieţii săraci! Unii au muncit o viaţă, zi lumină, noapte, sau în câte trei schimburi, ore suplimentare, navetă lungă pe drumuri pline de praf, în maşini hârbuite, cu zgomot şi emanări ucigătoare de gaz. Plecau cu mâncarea în sufertaşe, strângând fularele în jurul gâtului, tremurând pe sub hainele prea subţiri pentru gerul muşcându-le faţa. Săpau şanţuri, urmăreau aparate de măsură şi control, mânuiau strungul, arau pământul, se adânceau în fundul minelor să scoată aurul la lumină, scurmau pământul, dădeau cu sapa pe arşiţă, cu sudoarea scurgându-li-se până la brâu…. Cu toate acestea nu şi-au putut ridica vile făloase, nici nu s-au lăfăit în maşini luxoase, n-au avut timp şi bani să stea cu burta la soare pe plaje exotice. Au urmat turma celor supuşi, s-au revoltat când au fost incitaţi, s-au potolit când au fost minţiţi cu promisiuni şi sloganuri cântate cu trâmbiţe. Acum au o cutie de chibrituri drept casă – dacă o mai au şi nu au vândut-o pentru o bucată de pâine, sau cumpărarea unui loc de muncă pentru copii. S-au ales cu boli incurabile, unii chiar au clacat, s-au rupt de realitate, mănâncă doar în zilele cu soţ, ultimul dumicat îl dă unui câine vagabond – că e şi ăla un suflet nevinovat şi ascultă ştirile de la TV – mereu aceleaşi, numai nenorociri, inundaţii, violuri, accidente rutiere, jafuri, crime, atentate, criză.
Bieţii săraci! Nu mai au idealuri, nici speranţe, dar mai au curiozitatea să afle ce se mai întâmplă în lume şi mai ales în ţară. Prin ştirea-bombă din jurnalul TV, muritorii de foame află cu stupoare, că ţara este plină de bogaţi! Şi se întreabă în simpla lor filozofie, cum n-au crăpat fudulii de-atâta îmbuibare, unde doarme unul care are atâtea paturi în atâtea case, cum se descurcă, cum nu uită unde îşi ţine atâtea chei de uşi?! Cum de au banii şi timpul necesar pentru atâtea locuri de vacanţe vizitate? Cu câte capete au gândit, câte şcoli au putut să urmeze, cu câte braţe au muncit, ca să câştige într-un timp atât de scurt, atât de mult?Cum i-au făcut şi cum de au avut chiar şi pentru dosit, sau de trimis departe în alte ţări-seifuri, neştiute de prieteni şi rude furioase că nu le mai aruncă peste gard şi lor -din când în câd – câte un card substanţial, câte o maşină second-hand, câte o haină de blană demodată, vre-un cartuş cu ţigarete, un whisky, un „Smirnov”, măcar o verighetă, un colier micuţ, sau câteva miare de EURO – bănuţi!
Şi cu privirea nedumerită ca şi mintea, ce şi-o mai caută prin scărpinat după ureche, sau în paharul ce mai poartă urma unui vin decolorat şi acru, îndobitocitul sărac aproape se îneacă în propria-i uimire. Apucă să se-ntrebe cu simplă filizofie: „De unde adună unii atâta bănet şi-atâtea şpăgi?! N-or să se înbolnăvească de prea înavuţire? Mâncând atâta caviar, somon, mistreţi şi căprioare, nu li s-o pune în gât dacă au înghiţit un dumicat prea mare?! Oare, cum este posibil, ca pentru un singur om să fie atâta risipă de avere? N-or fi extratereştri? N-or fi clonaţi din cine ştie care naţii de nesătui şi dezumanizaţi?”
Ce ar mai putea să creadă bieţii muritori de rând, care au teamă şi să trăiască şi să moară, căci pentru restul familiei ar fi la fel de grea povară!Unii sunt încă prea tineri şi prea descumpăniţi, au învăţat cu anii în facultăţi de stat. Au diplome de merit, obţinute mâncând cartea pe pâine în loc de alte bucate naturale, cu ochi înfometaţi furând de prin vitrine doar gustul de ciocolată, sau mirosul de la pâinea caldă şi au acuma drept răsplată doar: şomajul, grija ratei neplătite în bancă pentru casă, gaura din talpa veche a unor adidaşi scâlciaţi şi disperarea că nu mai sunt bani pentru copil, nici cât să-i dea o cană plină cu lapte şi un covrig pe zi…
Chiar nu aveţi măsura ruşinii, bogătaşi? Cu cârdăşia legiuitorilor înscăunaţi prin fraudare aţi ciugulit prea mult din urna pentru zei? Puşi paznici pentru hoţi aţi stat cu mâna prea întinsă şi aţi plesnit cu toată forţa nesimţirii, legea ţării peste bot, ca pe un câine vagabond! Unde eşti tu, ŢEPEŞ Doamne, să-i aduni pe toţi: de la mogulii înălţaţi pe tron, aşteptându-şi plocoanele din biruri, harnic strânse de vameşii-ciocoii noi şi să faci un schimb de posturi cu săracii-goi!?! Să-şi prăjească şi ei neuronii, socotind cum se poate trăi doar dintr-un salariu lunar (media pe economie) al unui medic stagiar, inginer, tehnician, programator, învăţător, şofer, dulgher sau arhitect, funcţionar ori muncitor, având în cârcă măcar doi copii, părinţi bolnavi, rude mai sărace decât ei, un maldăr de facturi de achitat şi tot din acelaşi salariu elasticizat să le rămână bani pentru vacanţe în staţiuni selecte, hoteluri de 5 stele, shoping în străinătate, croaziere de lux! Apoi,din tot ce-au adunat prin şpaga fiecărei ture vămuite, să facă în fiecare casă de sărmani, donaţii! Măcar aşa, Mana Cerească ar ajunge şi la săraci.
Curată utopie, veţi spune! Am fi o ţară cu oameni hrăniţi zilnic sănătos, raţional! Şi dacă şpaga n-ar mai exista şi taxa ar fi legal plătită la vamă, poate am avea bani la investiţii, nu ne-am mai împrumuta din fonduri mondiale, ar fi locuri de muncă, mult mai puţini şomeri, am fi o populaţie normală, fără mutanţi, clonaţi, spăgari! Probabil, în noul context, oropsiţii de astăzi -proştii cinstiţi – ar privi cu milă efortul bogătaşilor de a-şi spăla din păcat prin omenie şi ar exclama – culmea ironiei: „Săracii, bogaţii vameşi!
Dar, din nenorocire, şpăgari îmbuibaţi nu se găsesc doar în tagma lor…ei sunt doar un exemplu mult prea usturător! Iar oamenii cinstiţi, cu mintea clară au idealurile sfârtecate şi se zbat cu valul, ca să nu-şi zdrobească sârguinţa în grohotişul dintre maluri…
Voi bogatasi ,Nu vă înbuibaţi, şi nu uitaţi de cei flămânzi şi goi! Suntem în ţara asta bogată şi frumoasă, mai mult de jumătate, oropsiţi prin legi şi nedreptate! Făceţi-vă mare CRUCE pentru iertare şi mai lăsaţi printre degetele pline de inele cu nestemate, să cadă din bucate şi pe masa celor în drept să se hrănească. Roadele acestei glii străbune nu sunt doar pentru voi şi nici pentru cerşetorii cu conturi grase, sau cu mii de EURO ascunşi sub pernele soioase.
Stau cu gura căscată, se scarpină după ureche şi nu mai ştiu ce să simtă: revoltă, milă, scârbă, invidie?! Bieţii săraci! Unii au muncit o viaţă, zi lumină, noapte, sau în câte trei schimburi, ore suplimentare, navetă lungă pe drumuri pline de praf, în maşini hârbuite, cu zgomot şi emanări ucigătoare de gaz. Plecau cu mâncarea în sufertaşe, strângând fularele în jurul gâtului, tremurând pe sub hainele prea subţiri pentru gerul muşcându-le faţa. Săpau şanţuri, urmăreau aparate de măsură şi control, mânuiau strungul, arau pământul, se adânceau în fundul minelor să scoată aurul la lumină, scurmau pământul, dădeau cu sapa pe arşiţă, cu sudoarea scurgându-li-se până la brâu…. Cu toate acestea nu şi-au putut ridica vile făloase, nici nu s-au lăfăit în maşini luxoase, n-au avut timp şi bani să stea cu burta la soare pe plaje exotice. Au urmat turma celor supuşi, s-au revoltat când au fost incitaţi, s-au potolit când au fost minţiţi cu promisiuni şi sloganuri cântate cu trâmbiţe. Acum au o cutie de chibrituri drept casă – dacă o mai au şi nu au vândut-o pentru o bucată de pâine, sau cumpărarea unui loc de muncă pentru copii. S-au ales cu boli incurabile, unii chiar au clacat, s-au rupt de realitate, mănâncă doar în zilele cu soţ, ultimul dumicat îl dă unui câine vagabond – că e şi ăla un suflet nevinovat şi ascultă ştirile de la TV – mereu aceleaşi, numai nenorociri, inundaţii, violuri, accidente rutiere, jafuri, crime, atentate, criză.
Bieţii săraci! Nu mai au idealuri, nici speranţe, dar mai au curiozitatea să afle ce se mai întâmplă în lume şi mai ales în ţară. Prin ştirea-bombă din jurnalul TV, muritorii de foame află cu stupoare, că ţara este plină de bogaţi! Şi se întreabă în simpla lor filozofie, cum n-au crăpat fudulii de-atâta îmbuibare, unde doarme unul care are atâtea paturi în atâtea case, cum se descurcă, cum nu uită unde îşi ţine atâtea chei de uşi?! Cum de au banii şi timpul necesar pentru atâtea locuri de vacanţe vizitate? Cu câte capete au gândit, câte şcoli au putut să urmeze, cu câte braţe au muncit, ca să câştige într-un timp atât de scurt, atât de mult?Cum i-au făcut şi cum de au avut chiar şi pentru dosit, sau de trimis departe în alte ţări-seifuri, neştiute de prieteni şi rude furioase că nu le mai aruncă peste gard şi lor -din când în câd – câte un card substanţial, câte o maşină second-hand, câte o haină de blană demodată, vre-un cartuş cu ţigarete, un whisky, un „Smirnov”, măcar o verighetă, un colier micuţ, sau câteva miare de EURO – bănuţi!
Şi cu privirea nedumerită ca şi mintea, ce şi-o mai caută prin scărpinat după ureche, sau în paharul ce mai poartă urma unui vin decolorat şi acru, îndobitocitul sărac aproape se îneacă în propria-i uimire. Apucă să se-ntrebe cu simplă filizofie: „De unde adună unii atâta bănet şi-atâtea şpăgi?! N-or să se înbolnăvească de prea înavuţire? Mâncând atâta caviar, somon, mistreţi şi căprioare, nu li s-o pune în gât dacă au înghiţit un dumicat prea mare?! Oare, cum este posibil, ca pentru un singur om să fie atâta risipă de avere? N-or fi extratereştri? N-or fi clonaţi din cine ştie care naţii de nesătui şi dezumanizaţi?”
Ce ar mai putea să creadă bieţii muritori de rând, care au teamă şi să trăiască şi să moară, căci pentru restul familiei ar fi la fel de grea povară!Unii sunt încă prea tineri şi prea descumpăniţi, au învăţat cu anii în facultăţi de stat. Au diplome de merit, obţinute mâncând cartea pe pâine în loc de alte bucate naturale, cu ochi înfometaţi furând de prin vitrine doar gustul de ciocolată, sau mirosul de la pâinea caldă şi au acuma drept răsplată doar: şomajul, grija ratei neplătite în bancă pentru casă, gaura din talpa veche a unor adidaşi scâlciaţi şi disperarea că nu mai sunt bani pentru copil, nici cât să-i dea o cană plină cu lapte şi un covrig pe zi…
Chiar nu aveţi măsura ruşinii, bogătaşi? Cu cârdăşia legiuitorilor înscăunaţi prin fraudare aţi ciugulit prea mult din urna pentru zei? Puşi paznici pentru hoţi aţi stat cu mâna prea întinsă şi aţi plesnit cu toată forţa nesimţirii, legea ţării peste bot, ca pe un câine vagabond! Unde eşti tu, ŢEPEŞ Doamne, să-i aduni pe toţi: de la mogulii înălţaţi pe tron, aşteptându-şi plocoanele din biruri, harnic strânse de vameşii-ciocoii noi şi să faci un schimb de posturi cu săracii-goi!?! Să-şi prăjească şi ei neuronii, socotind cum se poate trăi doar dintr-un salariu lunar (media pe economie) al unui medic stagiar, inginer, tehnician, programator, învăţător, şofer, dulgher sau arhitect, funcţionar ori muncitor, având în cârcă măcar doi copii, părinţi bolnavi, rude mai sărace decât ei, un maldăr de facturi de achitat şi tot din acelaşi salariu elasticizat să le rămână bani pentru vacanţe în staţiuni selecte, hoteluri de 5 stele, shoping în străinătate, croaziere de lux! Apoi,din tot ce-au adunat prin şpaga fiecărei ture vămuite, să facă în fiecare casă de sărmani, donaţii! Măcar aşa, Mana Cerească ar ajunge şi la săraci.
Curată utopie, veţi spune! Am fi o ţară cu oameni hrăniţi zilnic sănătos, raţional! Şi dacă şpaga n-ar mai exista şi taxa ar fi legal plătită la vamă, poate am avea bani la investiţii, nu ne-am mai împrumuta din fonduri mondiale, ar fi locuri de muncă, mult mai puţini şomeri, am fi o populaţie normală, fără mutanţi, clonaţi, spăgari! Probabil, în noul context, oropsiţii de astăzi -proştii cinstiţi – ar privi cu milă efortul bogătaşilor de a-şi spăla din păcat prin omenie şi ar exclama – culmea ironiei: „Săracii, bogaţii vameşi!
Dar, din nenorocire, şpăgari îmbuibaţi nu se găsesc doar în tagma lor…ei sunt doar un exemplu mult prea usturător! Iar oamenii cinstiţi, cu mintea clară au idealurile sfârtecate şi se zbat cu valul, ca să nu-şi zdrobească sârguinţa în grohotişul dintre maluri…
Voi bogatasi ,Nu vă înbuibaţi, şi nu uitaţi de cei flămânzi şi goi! Suntem în ţara asta bogată şi frumoasă, mai mult de jumătate, oropsiţi prin legi şi nedreptate! Făceţi-vă mare CRUCE pentru iertare şi mai lăsaţi printre degetele pline de inele cu nestemate, să cadă din bucate şi pe masa celor în drept să se hrănească. Roadele acestei glii străbune nu sunt doar pentru voi şi nici pentru cerşetorii cu conturi grase, sau cu mii de EURO ascunşi sub pernele soioase.
Stau cu gura căscată, se scarpină după ureche şi nu mai ştiu ce să simtă: revoltă, milă, scârbă, invidie?! Bieţii săraci! Unii au muncit o viaţă, zi lumină, noapte, sau în câte trei schimburi, ore suplimentare, navetă lungă pe drumuri pline de praf, în maşini hârbuite, cu zgomot şi emanări ucigătoare de gaz. Plecau cu mâncarea în sufertaşe, strângând fularele în jurul gâtului, tremurând pe sub hainele prea subţiri pentru gerul muşcându-le faţa. Săpau şanţuri, urmăreau aparate de măsură şi control, mânuiau strungul, arau pământul, se adânceau în fundul minelor să scoată aurul la lumină, scurmau pământul, dădeau cu sapa pe arşiţă, cu sudoarea scurgându-li-se până la brâu…. Cu toate acestea nu şi-au putut ridica vile făloase, nici nu s-au lăfăit în maşini luxoase, n-au avut timp şi bani să stea cu burta la soare pe plaje exotice. Au urmat turma celor supuşi, s-au revoltat când au fost incitaţi, s-au potolit când au fost minţiţi cu promisiuni şi sloganuri cântate cu trâmbiţe. Acum au o cutie de chibrituri drept casă – dacă o mai au şi nu au vândut-o pentru o bucată de pâine, sau cumpărarea unui loc de muncă pentru copii. S-au ales cu boli incurabile, unii chiar au clacat, s-au rupt de realitate, mănâncă doar în zilele cu soţ, ultimul dumicat îl dă unui câine vagabond – că e şi ăla un suflet nevinovat şi ascultă ştirile de la TV – mereu aceleaşi, numai nenorociri, inundaţii, violuri, accidente rutiere, jafuri, crime, atentate, criză.
Bieţii săraci! Nu mai au idealuri, nici speranţe, dar mai au curiozitatea să afle ce se mai întâmplă în lume şi mai ales în ţară. Prin ştirea-bombă din jurnalul TV, muritorii de foame află cu stupoare, că ţara este plină de bogaţi! Şi se întreabă în simpla lor filozofie, cum n-au crăpat fudulii de-atâta îmbuibare, unde doarme unul care are atâtea paturi în atâtea case, cum se descurcă, cum nu uită unde îşi ţine atâtea chei de uşi?! Cum de au banii şi timpul necesar pentru atâtea locuri de vacanţe vizitate? Cu câte capete au gândit, câte şcoli au putut să urmeze, cu câte braţe au muncit, ca să câştige într-un timp atât de scurt, atât de mult?Cum i-au făcut şi cum de au avut chiar şi pentru dosit, sau de trimis departe în alte ţări-seifuri, neştiute de prieteni şi rude furioase că nu le mai aruncă peste gard şi lor -din când în câd – câte un card substanţial, câte o maşină second-hand, câte o haină de blană demodată, vre-un cartuş cu ţigarete, un whisky, un „Smirnov”, măcar o verighetă, un colier micuţ, sau câteva miare de EURO – bănuţi!
Şi cu privirea nedumerită ca şi mintea, ce şi-o mai caută prin scărpinat după ureche, sau în paharul ce mai poartă urma unui vin decolorat şi acru, îndobitocitul sărac aproape se îneacă în propria-i uimire. Apucă să se-ntrebe cu simplă filizofie: „De unde adună unii atâta bănet şi-atâtea şpăgi?! N-or să se înbolnăvească de prea înavuţire? Mâncând atâta caviar, somon, mistreţi şi căprioare, nu li s-o pune în gât dacă au înghiţit un dumicat prea mare?! Oare, cum este posibil, ca pentru un singur om să fie atâta risipă de avere? N-or fi extratereştri? N-or fi clonaţi din cine ştie care naţii de nesătui şi dezumanizaţi?”
Ce ar mai putea să creadă bieţii muritori de rând, care au teamă şi să trăiască şi să moară, căci pentru restul familiei ar fi la fel de grea povară!Unii sunt încă prea tineri şi prea descumpăniţi, au învăţat cu anii în facultăţi de stat. Au diplome de merit, obţinute mâncând cartea pe pâine în loc de alte bucate naturale, cu ochi înfometaţi furând de prin vitrine doar gustul de ciocolată, sau mirosul de la pâinea caldă şi au acuma drept răsplată doar: şomajul, grija ratei neplătite în bancă pentru casă, gaura din talpa veche a unor adidaşi scâlciaţi şi disperarea că nu mai sunt bani pentru copil, nici cât să-i dea o cană plină cu lapte şi un covrig pe zi…
Chiar nu aveţi măsura ruşinii, bogătaşi? Cu cârdăşia legiuitorilor înscăunaţi prin fraudare aţi ciugulit prea mult din urna pentru zei? Puşi paznici pentru hoţi aţi stat cu mâna prea întinsă şi aţi plesnit cu toată forţa nesimţirii, legea ţării peste bot, ca pe un câine vagabond! Unde eşti tu, ŢEPEŞ Doamne, să-i aduni pe toţi: de la mogulii înălţaţi pe tron, aşteptându-şi plocoanele din biruri, harnic strânse de vameşii-ciocoii noi şi să faci un schimb de posturi cu săracii-goi!?! Să-şi prăjească şi ei neuronii, socotind cum se poate trăi doar dintr-un salariu lunar (media pe economie) al unui medic stagiar, inginer, tehnician, programator, învăţător, şofer, dulgher sau arhitect, funcţionar ori muncitor, având în cârcă măcar doi copii, părinţi bolnavi, rude mai sărace decât ei, un maldăr de facturi de achitat şi tot din acelaşi salariu elasticizat să le rămână bani pentru vacanţe în staţiuni selecte, hoteluri de 5 stele, shoping în străinătate, croaziere de lux! Apoi,din tot ce-au adunat prin şpaga fiecărei ture vămuite, să facă în fiecare casă de sărmani, donaţii! Măcar aşa, Mana Cerească ar ajunge şi la săraci.
Curată utopie, veţi spune! Am fi o ţară cu oameni hrăniţi zilnic sănătos, raţional! Şi dacă şpaga n-ar mai exista şi taxa ar fi legal plătită la vamă, poate am avea bani la investiţii, nu ne-am mai împrumuta din fonduri mondiale, ar fi locuri de muncă, mult mai puţini şomeri, am fi o populaţie normală, fără mutanţi, clonaţi, spăgari! Probabil, în noul context, oropsiţii de astăzi -proştii cinstiţi – ar privi cu milă efortul bogătaşilor de a-şi spăla din păcat prin omenie şi ar exclama – culmea ironiei: „Săracii, bogaţii vameşi!
Dar, din nenorocire, şpăgari îmbuibaţi nu se găsesc doar în tagma lor…ei sunt doar un exemplu mult prea usturător! Iar oamenii cinstiţi, cu mintea clară au idealurile sfârtecate şi se zbat cu valul, ca să nu-şi zdrobească sârguinţa în grohotişul dintre maluri…
Voi bogatasi ,Nu vă înbuibaţi, şi nu uitaţi de cei flămânzi şi goi! Suntem în ţara asta bogată şi frumoasă, mai mult de jumătate, oropsiţi prin legi şi nedreptate! Făceţi-vă mare CRUCE pentru iertare şi mai lăsaţi printre degetele pline de inele cu nestemate, să cadă din bucate şi pe masa celor în drept să se hrănească. Roadele acestei glii străbune nu sunt doar pentru voi şi nici pentru cerşetorii cu conturi grase, sau cu mii de EURO ascunşi sub pernele soioase.
Bun articol.
“Am impresia ca strig in pustiu si ca incerc sa fac bine cu forta. M-am saturat sa avertizez. M-am saturat sa le arat unde gresesc pentru ca de fiecare data avertismentele mele sunt percepute ca atacuri si provocari.Cei care aplauda, lauda si aproba tot ce spun politicienii sunt cei buni”.
În lume există popoare cu ADN de învingător cărora nu trebuie să le facă cineva bine cu forţa pentru că-şi aleg cu mare grijă conducătorii, stabilindu-le de sute de ani priorităţile şi conţinutul sferei noţiunii de interes naţional. Mai există şi popoare cu trăsături de slugă perpetuă, cărora le indiferent cine şi către ce îi conduce. Primele au puterea să renască în mod repetat din propria cenuşă, în timp ce restul se lamentează la nesfârşit, cu privire la ce le-au făcut cele dintâi în trecut. Întrebarea mea este: poporul român unde credeţi că se încadrează?
@Vasilescu Valentin
ADN este prescurtarea de la Acidul Dezoxiribo Nucleic un compus chimic organic prezent in organismele vii alaturi de alti compusi organici specifici numiti proteine si cu care formeaza cromozomii.
ADN este acelas pentru toate organismele, diferenta intre specii facand-o atat forma cromozomilor cat – mai ales – numarul lor.
Omul are 23 de perechi de cromozomi, niciuna identica cu alta din acelas sir si nici de aiurea, Forma sa fiind data nu de ADN, care este identic pentru tot ce e viu, ci de GENA care hotaraste modul de distribuire a proteinelor in jurul moleculei de ADN.
“Prin genom se înțelege masa totală de gene și alte informații ereditare ale unei unități structurale cu capacități potențiale, de autonomie în exercitarea funcțiilor legate de ereditate, diversitate și determinare a caracterelor. Genomii organismelor unei specii constituie genofondul acelei specii.” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Genom)
“Particularitățile genomului uman
– 99% din ADN celular uman nu este transcris în proteine.
– Subunitățile proteinelor heterometrice (de diferite marimi – n.m.)
sunt conditionate de gene situate în cromozomi diferiți.
– Genele implicate în etape succesive ale unui proces metabolic sunt situate în cromozomi diferiți.
– În genomul uman există pseudogene – gene cu structura similară cu cea a genelor structurale dar care, în urma unor mutații, au devenit inactive.
– O gena poate fi amplificată, uneori de sute de ori, ca singur mijloc de apărare a organismului în fața unei agresiuni exterioare.
– Unele gene se exprimă doar în cursul diferențierii embrionare, altele se exprimă de-a lungul întregii ontogeneze (dezvoltarea individului de la ou fecundat la adult – n.m.) și se numesc gene de întreținere.” (http://ro.wikipedia.org/wiki/Genom)
Deci:… ADN…
(Cand dati cu ADN-ul in populatie ar trebui sa stiti ce e ala si cu ce se mananca fiindca nici populatia nu stie si v-ati putea umple de Doamne fereste… sau tocmai pe asta contati si sperati sa va umpleti de Doamne- ajuta!.)
Macar sa fi zis “cromozimi”, ca ati fi fost pe-acolo…
Multi au si uitat de ce au ajuns acolo. Isi aduc aminte doar de costurile pe care le-au avut si incearca sa recupereze.
Iar realist vorbind, multi aveau luxul si inainte.
Boc si-o fi cumparat tableta “ca tot romanul cu bani”, probabil ca a uitat continuarea la fraza :). Noua romanilor ni se pare o normalitate tot ce se intampla in tara noastra, dar altora, poti spune ca nu suntem de pe planeta pamant 😀
Cand am aratat unui prieten din Indonezia pozele cu Elena Udrea nu puteam sa-l conving de faptul ca a fost un Ministru … si indonezia chiar daca e a 3-a tara din lume ca populatie, este o tara relativ saraca, dar mai cumpatata cu huzurul !
Cat despre contrastele din Romania, probabil ca am avea mai mult succes in turism spunand adevarul “gol golut” turistii vor veni numai sa vada daca Romania exista cu adevarat :))
@Theodora
Daca de-a lungul timpului politicienii ar fi fost solidari cu “saracii Romaniei”, Romania nu ar fi ajuns una din cele mai sarace tari din UE. Politicienii au fost solidari, mai degraba, cu clientela politica decat cu “saracii Romaniei”. Trist este ca ei n-au stiut pana acum decat sa falimenteze o economie care ar fi avut sanse reale de a propasi. Au falimentat-o pe cea de stat, apoi au trecut la cea privata. Gandeste-te ca statul roman avea o datorie de 1,3 miliarde euro la producatorii de medicamente…
Un singur comentariu: Nu mergeţi la cei ce nu vor să aplece urechea la nevoile voastre. Numai prin bâtă veţi obţine!.
Foarte mulţi oameni de vârsta a doua şi a treia cunosc acest lucru şi îndeosebi Ion Iliescu, făuritorul dezastrului naţional, alături de Petre Roman, Adrian Năstase, Ciorbea, Văcăroiu, Tăriceanu. Boc etc. Dar nu putem să-l uităm pe mister Băsescu.
Faptele politicienilor de astăzi nu mai pot fi ascunse poporului, aşa cum s-a întâmplat în 1989, şi asta pentru că fiecare acţiune, gest, sau remarcă ambiguă pe care oamenii politici le consideră de neînţeles în contextul în care sunt făcute, au fost înregistrate undeva pe internet. Informaţii noi pe care le-am aflat şi vom continua să le aflăm, fac lumină asupra înţelesului acţiunilor şi declaraţiilor politicienilor români, precum şi a orientării lor în politica externă a Romaniei.
Şi totuşi există iubire, si totusi există blestem!. Da!, există iubire pentru Ţară din partea unora şi blestem pentru cei ce-o guvernează. Bâta din mâna poporului poate rezolva ce democraţia falsă şi incapabilă prin instumente numite justiţie decimează acest popor.
@Vasea Carchelan
Domnule Vasea, sunt de acord cu dvs. E tare incurajator sa stiu ca in cazul unui asalt cu bate pot conta pe dvs. Imi place ca sunteti dur. Asa sa ramaneti. “Ai nostri ca brazii!”
Da!, puteţi conta. Mi-e silă şi ruşine!, mi-e LEHAMITE de politicianul român fie el de stânga sau de dreapta. Şi cum să nu-ţi fie greaţă, când suntem conduşi de analfabeţi, mincinoşi, hoţi, criminali?. Oare nu ne-au ajuns peste 23 de ani de când tot alegem între două dezastre pe cel, aparent, mai puţin dezastruos, în timp ce noi ne-afundăm tot mai mult în cloacă până ce vom disparea ca naţie?. NU ne-am săturat oare să fim nişte nimicuri în faţa celor ce au ceva mai mulţi bani?. NU ne-am săturat oare de lipsa de respect cu care suntem trataţi?. Oare nu ne-am săturat să pribegim prin ţări străine ca nişte animale hăituite, cerşind din poartă-n poartă ca ultimii nomazi, în timp ce nemernicia care a pus stăpânire pe România de 23 de ani se lăfăie în lux, ne batjocoreşte fără milă şi ne sfidează cu o nesimţire demnă de Cartea Recordurilor?. NU ne-am săturat oare de cei care folosesc ţara ca pe grădina lor?. Oare nu ne-am săturat să-nghiţim toate nedreptăţile şi ilegalităţile ce ni se-ndeasă pe gât cu nemiluita?. NU ne-am săturat oare de conducatorii noştrii care stau înclinaţi în faţa intereselor unor carteluri criminale străine care vor să conducă europa, aşa zisă unită?. NU ne-am săturat oare să fim atât de divizaţi?. A venit vremea să cerem socoteală pentru faptele lor, şi să plătească pentru subminarea economiei naţionale, pentru fapte de crimă organizată împotriva poporului român.
Da!, aşa pot fi românii adevăraţii, urmaşi a Geto- Dacilor de ieri, ” Ai noştri ca brazii”…
Stau cu gura căscată, se scarpină după ureche şi nu mai ştiu ce să simtă: revoltă, milă, scârbă, invidie?! Bieţii săraci! Unii au muncit o viaţă, zi lumină, noapte, sau în câte trei schimburi, ore suplimentare, navetă lungă pe drumuri pline de praf, în maşini hârbuite, cu zgomot şi emanări ucigătoare de gaz. Plecau cu mâncarea în sufertaşe, strângând fularele în jurul gâtului, tremurând pe sub hainele prea subţiri pentru gerul muşcându-le faţa. Săpau şanţuri, urmăreau aparate de măsură şi control, mânuiau strungul, arau pământul, se adânceau în fundul minelor să scoată aurul la lumină, scurmau pământul, dădeau cu sapa pe arşiţă, cu sudoarea scurgându-li-se până la brâu…. Cu toate acestea nu şi-au putut ridica vile făloase, nici nu s-au lăfăit în maşini luxoase, n-au avut timp şi bani să stea cu burta la soare pe plaje exotice. Au urmat turma celor supuşi, s-au revoltat când au fost incitaţi, s-au potolit când au fost minţiţi cu promisiuni şi sloganuri cântate cu trâmbiţe. Acum au o cutie de chibrituri drept casă – dacă o mai au şi nu au vândut-o pentru o bucată de pâine, sau cumpărarea unui loc de muncă pentru copii. S-au ales cu boli incurabile, unii chiar au clacat, s-au rupt de realitate, mănâncă doar în zilele cu soţ, ultimul dumicat îl dă unui câine vagabond – că e şi ăla un suflet nevinovat şi ascultă ştirile de la TV – mereu aceleaşi, numai nenorociri, inundaţii, violuri, accidente rutiere, jafuri, crime, atentate, criză.
Bieţii săraci! Nu mai au idealuri, nici speranţe, dar mai au curiozitatea să afle ce se mai întâmplă în lume şi mai ales în ţară. Prin ştirea-bombă din jurnalul TV, muritorii de foame află cu stupoare, că ţara este plină de bogaţi! Şi se întreabă în simpla lor filozofie, cum n-au crăpat fudulii de-atâta îmbuibare, unde doarme unul care are atâtea paturi în atâtea case, cum se descurcă, cum nu uită unde îşi ţine atâtea chei de uşi?! Cum de au banii şi timpul necesar pentru atâtea locuri de vacanţe vizitate? Cu câte capete au gândit, câte şcoli au putut să urmeze, cu câte braţe au muncit, ca să câştige într-un timp atât de scurt, atât de mult?Cum i-au făcut şi cum de au avut chiar şi pentru dosit, sau de trimis departe în alte ţări-seifuri, neştiute de prieteni şi rude furioase că nu le mai aruncă peste gard şi lor -din când în câd – câte un card substanţial, câte o maşină second-hand, câte o haină de blană demodată, vre-un cartuş cu ţigarete, un whisky, un „Smirnov”, măcar o verighetă, un colier micuţ, sau câteva miare de EURO – bănuţi!
Şi cu privirea nedumerită ca şi mintea, ce şi-o mai caută prin scărpinat după ureche, sau în paharul ce mai poartă urma unui vin decolorat şi acru, îndobitocitul sărac aproape se îneacă în propria-i uimire. Apucă să se-ntrebe cu simplă filizofie: „De unde adună unii atâta bănet şi-atâtea şpăgi?! N-or să se înbolnăvească de prea înavuţire? Mâncând atâta caviar, somon, mistreţi şi căprioare, nu li s-o pune în gât dacă au înghiţit un dumicat prea mare?! Oare, cum este posibil, ca pentru un singur om să fie atâta risipă de avere? N-or fi extratereştri? N-or fi clonaţi din cine ştie care naţii de nesătui şi dezumanizaţi?”
Ce ar mai putea să creadă bieţii muritori de rând, care au teamă şi să trăiască şi să moară, căci pentru restul familiei ar fi la fel de grea povară!Unii sunt încă prea tineri şi prea descumpăniţi, au învăţat cu anii în facultăţi de stat. Au diplome de merit, obţinute mâncând cartea pe pâine în loc de alte bucate naturale, cu ochi înfometaţi furând de prin vitrine doar gustul de ciocolată, sau mirosul de la pâinea caldă şi au acuma drept răsplată doar: şomajul, grija ratei neplătite în bancă pentru casă, gaura din talpa veche a unor adidaşi scâlciaţi şi disperarea că nu mai sunt bani pentru copil, nici cât să-i dea o cană plină cu lapte şi un covrig pe zi…
Chiar nu aveţi măsura ruşinii, bogătaşi? Cu cârdăşia legiuitorilor înscăunaţi prin fraudare aţi ciugulit prea mult din urna pentru zei? Puşi paznici pentru hoţi aţi stat cu mâna prea întinsă şi aţi plesnit cu toată forţa nesimţirii, legea ţării peste bot, ca pe un câine vagabond! Unde eşti tu, ŢEPEŞ Doamne, să-i aduni pe toţi: de la mogulii înălţaţi pe tron, aşteptându-şi plocoanele din biruri, harnic strânse de vameşii-ciocoii noi şi să faci un schimb de posturi cu săracii-goi!?! Să-şi prăjească şi ei neuronii, socotind cum se poate trăi doar dintr-un salariu lunar (media pe economie) al unui medic stagiar, inginer, tehnician, programator, învăţător, şofer, dulgher sau arhitect, funcţionar ori muncitor, având în cârcă măcar doi copii, părinţi bolnavi, rude mai sărace decât ei, un maldăr de facturi de achitat şi tot din acelaşi salariu elasticizat să le rămână bani pentru vacanţe în staţiuni selecte, hoteluri de 5 stele, shoping în străinătate, croaziere de lux! Apoi,din tot ce-au adunat prin şpaga fiecărei ture vămuite, să facă în fiecare casă de sărmani, donaţii! Măcar aşa, Mana Cerească ar ajunge şi la săraci.
Curată utopie, veţi spune! Am fi o ţară cu oameni hrăniţi zilnic sănătos, raţional! Şi dacă şpaga n-ar mai exista şi taxa ar fi legal plătită la vamă, poate am avea bani la investiţii, nu ne-am mai împrumuta din fonduri mondiale, ar fi locuri de muncă, mult mai puţini şomeri, am fi o populaţie normală, fără mutanţi, clonaţi, spăgari! Probabil, în noul context, oropsiţii de astăzi -proştii cinstiţi – ar privi cu milă efortul bogătaşilor de a-şi spăla din păcat prin omenie şi ar exclama – culmea ironiei: „Săracii, bogaţii vameşi!
Dar, din nenorocire, şpăgari îmbuibaţi nu se găsesc doar în tagma lor…ei sunt doar un exemplu mult prea usturător! Iar oamenii cinstiţi, cu mintea clară au idealurile sfârtecate şi se zbat cu valul, ca să nu-şi zdrobească sârguinţa în grohotişul dintre maluri…
Voi bogatasi ,Nu vă înbuibaţi, şi nu uitaţi de cei flămânzi şi goi! Suntem în ţara asta bogată şi frumoasă, mai mult de jumătate, oropsiţi prin legi şi nedreptate! Făceţi-vă mare CRUCE pentru iertare şi mai lăsaţi printre degetele pline de inele cu nestemate, să cadă din bucate şi pe masa celor în drept să se hrănească. Roadele acestei glii străbune nu sunt doar pentru voi şi nici pentru cerşetorii cu conturi grase, sau cu mii de EURO ascunşi sub pernele soioase.
Statul român s-a dovedit nu un stat în sensul adevărat al cuvântului, ci o liotă de pungaşi puşi pe furat. Statul român de azi e un pastor care doarme, în timp ce haitele de lupi dau târcoale mioarelor, înşfăcându-le una câte una. Statul român e un impostor de stat, un stat care trădează cu bună ştiinţă interesele poporului român, trădându-l la modul propriu şi lăsându-l pradă haitelor flămânde şi hămesite, care-i tot dau târcoale de 23 de ani.
Bravo fii ai poporului Român!
PENSIONARUL DE IERI, DE AZI, DE MÂINE !,..
Pensionarul, şi asta vreau să se înţeleagă bine, nu este un “întreţinut” al tinerilor, al celor ce muncesc azi; idée ce ni se inoculeză nouă, azi, cu atâta neruşinare. Pensionarul îşi primeşte parte din ceea ce el a dat societăţii, prin ceea ce el, potrivit legii, a “tezaurizat”, la vremea lui, la/în fondul pe pensii al statului. Altfel spus, statul nu-mi dă ceva ce-i al altuia sau ce-i al lui, ci ceea ce-i al meu ca pensionar, ceea ce mi se cuvine de drept. Pensionarul de azi, repet, nu datorează absolut nimic lucratorului (contribuabilului) de azi. Adevărul ăsta vreau să fie bine înţeles.
Lăsând fandoseala asta filosofică a actualei clasei politice, această prefăcătorie filosofardă de doi bani, prin care se pretinde că eu contribui la fondul de pensii pentru pensia altuia, în timp ce altul la rândul lui va contribuii pentru pensia mea, care e o minciună grosolană (de fapt e chiar o escrocherie a statului capitalist de azi), este cât se poate de dreapta, de logica şi de rezonabila propunerea dlui Cojocaru, specialist în domeniu legislativ-economic-social.
Fondul de pensii acumulat şi rezultat de pe urma muncii asidue a romanilor vreme de peste 60 de ani, fond apărut sub o prima formă socializată în statul socialist, şi apoi confiscat de-a binelea de un stat capitalist în pretinsa calitate de moştenitor al fostului stat socialist (moştenire valorică dobandită prin fals, uz de fals şi mai ales prin uzurparea puterii), trebuie recalculat şi adus la zi din punct de vedere valoric (bănesc), adaugându-i-se inclusiv profitul (eventual şi penalităţi) de pe urma investirii acestui fond în activităţi productive (profitabile).
Într-adevar, pensionarii de azi, cei care cu forţa braţelor şi cu puterea minţii lor au pus temelie industriei româneşti (cândva performantă), dar distrusă sistematic şi iresponsabil de ciracii politici de azi, de cozile de topor occidentale, o industrie demolată de acei chibiţi care lustruiau pantofii dictatorului, de acei asterorizi bipezi care orbitau ca nişte biete muşte în jurul lui Ceuşescu şi a familiei lui, ei bine aceşti pensionari sunt o forţă redutabilă. Ei trebuie să lupte pentru asta nu numai în numele unui drept la o bunăstare materială, ci şi în numele dreptului la demnitate umană, în numele dreptului de a fi respectaţi pentru ceea ce sunt şi, mai ales, pentru ceea ce-au fost şi ceea ce-au construit deopotrivă pentru ei şi pentru ţara lor. Mi se pare un tupeu demn de carte recordurilor într-ale neruşinării, din partea acestei clici politice, să pretindă că pensionarii de azi sunt “întreţinuţi” de salariaţii de azi. E ceva care lezează nu numai bunul simţ al omului, nu numai randuială strămoşească a moravurilor care impune respectul pentru parinţii şi strămoşi, ci, mai mult decât atât, ea lezează cel mai elementar simţ al dreptăţii.
Bazele teoretice ale filosofiei politice, ce stau la fundamentul politici de azi, le recunoaştem în individualismul de provenienţă anglo-saxonă. În virtutea (şi în numele lui) acestui concept filosofic, al individualismului, fiecare munceşte pentru el. Ceea ce individul cedează pentru binele public se numesc taxe şi impozite, iar aceste taxe şi impozite îşi au alte destinaţii, ce vizează binele comun (public). Dar pensia unui om, care a muncit vreme de 45 de ani, nu se numeşte un bine public, ci un bine privat. Pensia este un bun sau un drept individualizat, un drept privat, nu un drept public. Nimeni nu dă nimănui nimic de pomană, decât dacă aşa e voia lui dintr-o propensiune sufletească caritabilă creştină. Dacă vreau să dau cuiva de pomană, pot s-o fac, nu mă opreşte nimeni, iar dacă dau de pomană e un act de generozitate, de bunavoinţă; în orice caz, nu e un gest obligatoriu nici măcar în planul moralităţii acela de a face pomeni. Eu nu sunt imoral dacă nu dau de pomană, dar mă numesc un bun creştin atunci când fac acest gest. Dar creştin pot să fiu, sau pot să nu fiu; asta e o opţiune personală.
Crearea Fondului Naţional de Pensii. Acest lucru intră însă în obligaţia “privată” a statului român, nu intra în categoria obligaţiei sociale, pusă tot pe cocoaşa contribuabililor. Aşa cum statul a ştiut să declare, printr-o magie legislativă de-a lui Brucan (un indvid pe cât de cinic, pe atât de odios), că “averea poporului” devine averea lui “privată” (proprietatea privată a statului), tot aşa să facă bine, în aceeaşi ordine de gândire filozofică, şi să constituie acest fond de pensii.
Acest fond de pensii e logic a se constituii luând de la clientela politică a statului, clientela pe care a improprietarit-o cu bunurile însuşite fraudulos de la poporul roman. Cei care au beneficiat de munca pensionarilor de azi, prin mistificarea valorilor sociale şi umane şi prin răstălmăcirea legilor, sunt şi cei care trebuie să aducă înapoi ceea ce-au furat sub păvaza legii lui Brucan şi compania. Pe căi legale au furat, şi tot pe căi legale trebuie să aducă înapoi bunurile furate poporului roman.
Daţi mâna!, să schimbăm România spre binele tuturor, să fim veseli, să avem protecţie socială, siguranţă când ieşim pe stradă, să avem acces gratuit la educaţie, sănătate, să avem locuri de muncă pentru a produce bunuri de larg consum. Guvernanţii, prin pârghiile ministerelor să caute pieţe de desfacere, să aducem valută în ţară, nu să o scoatem ceia ce se întâmplă astăzi prin înstrăinarea avutului obştesc. Aceşti derbedei trebuiesc luaţi de urechi să-şi aducă aminte de jurământul faţă de ţară, de popor.
Este dureros să văd trăirile acestor părinţi care şi-a pierdut copilul, pe Patricia, este dureros să ştiu că nu pot face nimic pentru a pedepsii pe cei vinovaţi. Este dureros pentru că aceşti rătăciţi prin instituţiile statului şi pe care noi ca popor i-am legitimat să conducă destinele acestei ţări pentru binele obştei, nu sunt capabili de ceva omenesc a face. Suntem înspăimântaţi de lipsa de responsabilitate a guvernanţilor pentru asigura o protecţie socială, fizică, umană a poporului în asamblul său. Suntem înspăimântaţi cu câtă nonşalanţă aceşti derbedei propăşiţi în scaune de demnitari înstrăinează avutul obştesc, fără să-i fi delegat cineva din poporul muncitor realizatorul acestor bunuri. Este trist să văd nepăsarea unora cu putere de decizie la fenomenul de distrugere a României.
Vasea carchelan>..Este timpul ca mişcarea politică din România cu simţ naţionalist să-şi dea mâna. PRM este un instrument de expresie al celor mai pure năzuinţe ale poporului român, în sufletul lui îşi dau întâlnire liniile de forţă ale poporului român, iubitori de glia strămoşească aşa cum într-o picătură de rouă se răsfrânge toată bolta cerului. PRM este un exemplu uman de trăi pe culmile istoriei naţionale şi în permanentă frământare de a construi din energiile trecutului conturul viitorului, sau cel puţin a participa la opera realizată de popor. PRM posedă – rar privilegiu – privirea interioară a fenomenului naţional. A te afirma în activităţile politice naţionaliste ce le desfaşură ca partid, cu toată străduinţa vieţii lui a fost să pătrundă în tainele neamului său şi prin el să străbată la lumină ceva din comorile lui. Ca acei pescuitori de perle care cu preţul vieţii lor se avântă în adâncul Oceanului pentru a ieşi la suprafaţă cu boaba de mărgăritar. În finţa lui ca partid, PRM este elementul strict subiectiv ce este redus la minimum, este asuprit în mod conştient şi voit, pentru a lăsa spaţiu cât mai larg nevoilor şi aspiraţiilor poporului său. Cu o formulă lapidară, am putea defini personalitatea PRM, o cuirasă de adevăruri naţionale, unde nu vei găsi tânguiri personale, ci numai învolburata vrere a naţiunii. Partidul constituit a pregătit de-a lungul timpului pe membii săi să urmeze drumul naţionalismului, a identiăţii naţionale a poporului român în spaţiul geografic hărăzit de Dumnezeu.
A venit timpul să facem zid în jurul Partidului România Mare, să luptăm pentru tot ce este a nostru, a poporului român, să cerem satisfacţie în dreaptă judecată pentru cei 22 de ani în care am fost umiliţi, batjocuriţi, neputincioşi am asistat la furt calificat din avutul obştesc, avut al poporului român. Noi, poporul român nu am mandatat pe nimeni să înstrăineze realizările, bunurile, mobile şi fixe obţinute prin munca noastră şi a strămoşilor noştri. Cerem dreaptă judecată, Popor Român!.
Pe lângă tabloul „europtimist”, pe care îl prezintă mass-media autohtonă, în spatele cortinei au loc procese pe care le vedem zi de zi, dar care ne scapă datorită unor aşteptări exagerate de la actuala clasă politică. De fapt, e adevărat că mulţi nu mai au niciun fel de aşteptări, însă lipsa unei alternative, lipsa posibilităţii de a alege, ne face captivii unui spectacol scris de nişte scenariştii din umbră. Satele se pustiesc, copiii se droghează şi se împerechează ca nişte câini vagabonzi, tinerii agramaţi se dezintegrează printre glamour de mâna a doua şi hipsterism snob şi cosmopolit, femeile îşi părăsesc familiile de dragul unor steclişoare şi luminiţe, bărbaţii îşi îneacă scârba în alcool, parcurile şi monumentele de arhitectură sunt nimicite, iar în locul lor se înalţă tot felul de oficii şi supermarkete de prost gust. O ducem mai rău decât după o invazie militară străină. Nu mai ştim ce înseamnă valori, nu mai ştim ce înseamnă solidaritate, nu mai vrem să ştim ce însemnă bunul simţ. Trădarea, minciuna, perversiunea, şmecheria şi mârlănia au devenit norme obligatorii pentru supravieţuire şi afirmarea personală. Ţara aceast se sinucide cu paşi grăbiţi şi niciun fel de „creştere economică”, „investiţie străină” sau „alegeri democratice”, „libera exprimare” nu vor reuşi s-o mai salveze. Căderea noastră comună e prea rapidă pentru a mai aştepta ceva sau pentru a mai vorbi despre „evoluţie” şi „măsuri terapeutice”.
Cerem unitate naţională, cerem să luptăm pentru binele nostru şi a urmaşilor noştri.
Români a venit timpul să devenim o forţă!, fiţi alături de PRM., în lupta dreaptă pe care o dorim pentru a înlătura putregaiul instalat în instituţiile statului român.
Domnule Vasea,
Am citit cu atentie comentariul dumneavostra si am vazut o prezentare a situatiei sociale prezente in tara. .Nu va contrazic si nici nu va ignor ridicarile in slavi a PRM. Care solutiile palpabile ale PRM pentru rezolvarea acestor probleme?
Pai,daca vrei sa relansezi economia ar trebui sa tai din numarul taxelor si din cantitatea lor dar o sa nemultumesti pe cei ce isi iau ajutorul ala de la primarie si pe altii,asta pe termen scurt.Vrei sa aplici metoda inflationista aplicata de Iliescu prin ’93 ,banii ce se aduna ajung in alte buzunare decat cel pentru care sunt destinati.
Cum procedam ca-sa impacam si capra si varza?
Eu vin cu o idee ,informatizarea sistemului si reducerea salariatilor la stat diferenta de bani ramasa investita in proiecte generatoare de locuri de munca si slava Domnului sunt destule ,numai ca taxele impuse de guvern trebuiesc coloborate cu preturile concurentilor internationali.
PRM este un partid si are o multime de membri si daca aveti idei fundamentate despre dezvoltarea economica va rog sa imi trimiteti un link pentru a le citi si ale discuta cu prietenii mei.
Puneti oferta pe masa dezbaterilor si apoi caramizile sau blocurile de piatra vor fi disponibile pentru construirea acelui zid.
Va urez o zi buna !
Bună seara!, da, a început să se însereze, o toamnă târzie rece dar plăcută pentru omul legat de acest loc lăsat de Dumnezeu, numit România. Îmi cer scuze domnule Dorian, am fost plecat un anumit timp din teritoriu, îmi pare rău pentru faptul că nu am putut realiza un feedbach necesar cerinţelor.
Da!, Partidul România Mare consideră că programul social este fundamentul oricărui proiect politic eficient şi responsabil. Toate celelalte componente ale unui progam politic unitar – economia, învăţământul, sănătatea etc. – se structurează într-o strânsă interdependenţă cu dimensiunea socială. Prin politică şi progamele sociale se urmăreşte corectare disfuncţionalităţilor mecanismelor economice. Este necesar ca prin acţiunile guvernamentale de natură socială, să se prevină apariţia tensiunilor sociale care pot influenţa nefast componenta economică a dezvoltării. Obiectivele politicii sociale ale Partidului România Mare:
*Asigurarea sănătăţii şi securităţii sociale
*Integrarea pe piaţa muncii a persoanelor discriminate social (tinerii, femeile, persoanele cu vârsta de peste 45 de ani, persoane cu diazibilităţi, persoanele ifestate cu HIV etc.)
*Reformarea sistemului de pensii,
*Înbunătăţirea mediului de muncă de viaţă
*Sporirea numărului şi calităţii locurilor de muncă,
*Creşterea implicării organizaţiilor nonguvenamentale în deciziile economice şi sociale,
*Încurajarea dialogului social – cea mai eficientă metodă de modernizare a relaţiilor contractuale, de adaptare a organizării muncii şi de realizare a unui echilibru între flexibilitate şi securitate socială,
*Dezvoltarea resurselor umane şi generalizare educaţiei permanente, coroborate cu lupta împotriva excluziunii sociale,
*Promovarea reformelor economice propice accentuării competivităţii şi inovaţiei,
*Promovarea mobilităţii şi a integrării sociale.
Activitatea remunerată este esenţială pentru orice persoană cinstită care trăieşte într-un stat de drept şi într-o economie de piaţă veritabilă. În condiţiile unui venit decent, un individ poate devenii un membru activ al unei comunităţi, contribuind, astfel, la realizarea extrem de necesarei coeziuni sociale. În lipsa acestui venit, integrarea în comunitate este periclitată şi, de cele mai multe ori, individul va avea un raport tensionat cu societate, săvârşind acţiuni reprobabile,
Aceste teme, pot antrena masele largi de oameni de a se exprima şi a realiza împreună opera unei mari coieziuni naţionale, unitate naţională şi tragerea la răspundere a factorului guvernamental incapabil de a rezolva aceste cerinţe imediate.
Criza din justiţie constituie – din păcate – expresia emblematică a profundei stări sociale, politice şi nu în ultimul rând, morale cu care se confruntă România sub ultimile guvernări. Incoerenţa şi instabilitatea, lipsa de autoritate şi inconsecvenţa sunt caracteristicile actuale ale acestui sistem faţă de care populaţia îşi exprimă o justificată neîncredere.
Trebuie înlăturat clanurile mafiote care a cuprins instituţiile statului din arcul guvernamental. Legalitate, nu numai ca principiu, ci – îndeosebi – ca mod de acţiune, trebuie să primeze. Pentru a realiza acest lucru trebuie să fim uniţi şi să eliminăm din minţile noastre interese meschine care pot face rău generaţilor actuale, dar şi viitoare şi pot traumatiza scopul şi voinţa unităţii naţionale în eradicarea corupţiei ce este una din finalităţile primordiale ale acestui asamblu de măsuri.
@Vasea
Va urez un bun venit in tara!
Mai am si eu un AMR de peste o luna pana ma intorc in concediu.
Domnule imi plac principiile enumerate de dumneavoastra dar ca si toti alti uitati sa vorbiti de cei care creaza valorile pentru a corecta deficientele sociale ale societatii noastre.
Buba,plaga cum doriti sa ii spuneti,o vedem cu totii dar ce o mentine deschisa ,adica cauza, o interpretam in functie de viziunile si perceptiile pe care le avem.
Trebuieste o reforma adevarata in ambele sensuri ,bine gandita ca-sa nu dezechilibram stabilitatea aparenta in care ,totusi, mai continuam sa traim.
Trebuie sa luam in calcul ca trebuie sa ne adaptam si noi ,majoritatea,suntem adaptabili.
Va doresc o zi buna!
România este a poporului, Jos guvernul ticăloşit, trădătorii interesului naţional trebuiesc condamnaţi la moarte pentru a se stopa crima împotriva poporului Român.
Toate aceste pseudo-politici, fără cap şi coadă, care au adus România şi românii spre prăpastie, sunt de fapt înaltă trădare şi ar trebui pedepsite… Pedeapsa cu moartea trebuie reintrodusă. Asistăm la încercarea de asasinare a noastră ca popor de către o turmă de ligăi puşi pe furat o ţară întreagă…
Pentru ei Romania este un SRL personal, şi acum când le fuge pământul de sub picioare, ei, care timp de 22 de ani şi-au bătut joc de noi, au început din nou să arunce fumul minciunii ca să ne invrăjbească…În timp ce românii se sinucid sau se omoară între ei, împinşi de disperarea mizeriei în care se zbat, cei care s-au autoimpus în 1989, erijându-se în apărători ai interesului naţional îşi apară şi acum doar interesele proprii, sfidând în continuare poporul pe care l-au jefuit şi umilit vreme de 23 de ani, în timp ce noi, românii, umiliţi, tăcem, şi nu facem nimic… Ba mai mult: luăm partea celor care au adus România în această stare… Până când?!!
Trebuie să apărăm România cu preţul suprem, este tot ce putem face pentru viitorul copiilor noştri!.