PSD
Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Zgonea l-a notificat pe presedintele Senatului Crin Antonescu cu privire la datoria pe care Senatul o are la Camera Deputatilor si ameninta cu penalizari „Eu am de recuperat o datorie de la Senat de două milioane de lei. Sunt foarte puţine resurse financiare şi dl Antonescu căruia îi spun de la
Oricine merge la Consiliul European trebuie să aiba un mandat sa reprezinte Romania. Voi solicita Parlamentului sa dea un mandat de reprezentare la Consiliul European celui pe care il considera indreptatit sa mearga acolo. Basescu nu are atributii de politica economica. Basescu nu are sprijinul majoritatii parlamentare si nici sprijinul Guvernului. Premierul Victor Ponta solicita
Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, ala care a facut averea pentru ca este un om cumpatat care nu a baut si nu a fumat a declarat ca Recesiunea pe care o traversează România are fundamente predominant politice, nu economice „Recesiunea economică nu afectează stabilitatea României. Dimensiunea recesiunii economice, chiar dacă statistic vorbind este 0,1% într-un
Basescu Traian sa faca bine sa ramana in tara. Deocamdata la Ciresica, mai tarziu unde vor considera judecatorii. S-a facut si ne-a facut suficient de rasul Europei. Victor Ponta trebuie sa reprezinte Romania la Consiliul European extraordinar din 23 mai. Romania trebuie sa vorbeasca pe o singura voce, vocea prim-ministrului Victor Ponta. Basescu nu are
A inceput campania electorala pentru alegerile locale din 10 iunie. Alegerea primarilor se va face din primul tur de scrutin. Va fi declarat castigator cel care obtine cel mai mare numar de voturi valabil exprimate. Primarii sunt obligati sa stabileasca locuri speciale pentru afisaj electoral, care trebuie sa fie situate în zone frecventate de cetateni,
Considerati normal ca persoanele care in mod real nu au nici un venit sa plateasca asigurarile de sanatate? Nu ma refer la romanii care nu vor sa lucreze ci la cei care vor sa lucreze dar nu isi gasesc nici un loc de munca. Considerati normal ca cei neasigurati sa beneficieze de asistenta medicala
Va prezint un rezumat al programului de guvernare depus ieri la Parlamentul Romaniei de Mircea Dusa, ministrul desemnat pentru relatia cu Legislativul. Luni vor avea loc audierile in comisiile de specialitate si sedinta de plen comun în care va fi votat Guvernul PROGRAMUL DE GUVERNARE 2012 Rezumat Elaborarea prezentului Program de Guvernare a ţinut cont
Older Posts››