
Am doua intrebari pentru Cezar Preda:
1. Care sunt institutiile statului ” foarte atente la modul in care se face ‘trafic de carne vie’ in politica” si de ce nu au fost ele la fel de atente si atunci cand s-a format UNPR?
George Maior, directorul SRI a declarat ca el garantează pentru neutralitatea SRI.
„Mă miră faptul că un fost ministru al Apărării (…) face asemenea declaraţii, într-un fel mă miră. Nu ne interesează, la nivelul SRI, cine pleacă, de la ce partid pleacă şi unde pleacă. Eu garantez pentru neutralitatea serviciului, în orice circumstanţe, indiferent de puterea politică existentă în stat la un moment dat”, a spus George Maior cu privire la declaratia lui Frunzaverde privind „starea de stat poliţienesc” si interceptările telefonice.
2. De ce nu a reactionat atunci cand Basescu si PDL au racolat tradatorii care au format UNPR?
„Ma uit la cei care se duc la candidatii nostri ca la niste proxeneti politici, le promit ca-i fac modele si de fapt ii arunca pe centura politicii ca sa isi faca interesele. Le cer acestor proxeneti politici sa inceteze cumpararea, pentru ca nu se face altfel decat prin cumparare, pentru ca sunt institutii ale statului care sunt foarte atente la modul in care se face ‘trafic de carne vie’ in politica” a declarat deputatul PDL Buzau, Cezar Preda.
Parca Basescu Traian a trimis-o pe Lavina Sandru pe centura politicii … nu-i asa?
Pentru cei care nu stiu – Cezar Preda este Presedintele Comisiei comune permanenta a Camerei Deputaţilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI si Presedintele Comisiei comune speciala a Camerei Deputaţilor si Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Nationala.
Tags: Basescu si PDL au racolat tradatorii care au format UNPR, Basescu Traian Lavina Sandru pe centura politicii, centura politicii, Cezar Preda este Presedintele Comisiei comune permanenta a Camerei Deputaţilor si Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, Cezar Preda este Presedintele Comisiei comune speciala a Camerei Deputaţilor si Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind Securitatea Nationala, Cezar Preda insititutiile statului care care sunt foarte atente la modul in care se face 'trafic de carne vie' in politica, Cezar Preda proxeneti politici, Cezar Preda racolari candidati USL, Cezar Preda se face 'trafic de carne vie' in politica, deputatul PDL Cezar Preda, Frunzaverde stat poliţienesc si interceptările telefonice, George Maior directorul SRI a declarat ca el garantează pentru neutralitatea SRI, George Maior directorul SRI garantez pentru neutralitatea serviciului, George Maior directorul SRI Nu ne interesează la nivelul SRI cine pleacă de la ce partid pleacă şi unde pleacă, institutiile statului foarte atente la modul in care se face trafic de carne vie in politica, Le cer acestor proxeneti politici sa inceteze cumpararea, le promit ca-i fac modele si de fapt ii arunca pe centura politicii ca sa isi faca interesele, Ma uit la cei care se duc la candidatii nostri ca la niste proxeneti politici, pe centura politicii, proxeneti politici, proxeneti politici Cezar Preda, racolari candidati USL Cezar Preda, sunt institutii ale statului care sunt foarte atente la modul in care se face 'trafic de carne vie' in politica"
Nu cred ca vei primi raspuns la nici una din cele doua intrebari Theo! Sunt „niste strategii politice” ….sau cum ar fi spus bunica :TE FACI FRATE CU DRACU PANA …..pana se va darama de tot sandramaua!
Ar trebui scos din LIMBA ROMANA cuvantul DEMNITARI ….pentru ca nu mai are nici-un sens !
@ Theodora
Tupeu de PDL-ist, altceva nu poti spune!
Aveam alta impresie despre Cezar Preda, mi se parea un portocaliu mai cu capul pe umeri, dar se vede ca m-am inselat.
Stii, dupa parerea mea, care PDL-ist (ma rog, fost PDL-ist) merita tot respectul? Deputatul Mircea Giurgiu. Cand a vazut ca PDL derapeaza rau de tot si-a dat demisia si a ramas independent, dar cu adevarat independent, nu a alergat ca Frunzaverde la alt partid cu pretentii de candidat la urmatoarele alegeri.
Mai putini oameni asa corecti in politica romaneasca!
@MIHAELA
Da … Mircea Giurgiu nu mai este PDL-ist … si si-a dat demisia mai demult nu acum pe ultima sura de metri
@ Theodora
Da, cred ca are mai bine de un an de cand si-a dat demisia si atunci, la inceput, a fost curtat de mai multe partide, dar nu a mai vrut sa se inscrie in nici unul.
Se pare ca nu a avut nici „bube in cap”, caci nu tin minte sa se fi deschis vreun dosar penal pe numele lui, sau macar sa fi fost invitat pe la DNA, asa, pentru o mica „discutie”.
Bravo lui ca a ramas cu adevarat independent!
@MIHAELA
Te anunt ca Sorin Frunzaverde nu a venit la intalnirea cu bloggerii liberali … si nici nu a anuntat ca nu vine … a sunat un blogger liberal la partid si asa am aflat ca il asteptam de pomana … dupa mai mult de o ora de asteptare
@ Theodora
Este prea „maret” el pentru o intalnire cu niste simpli bloggeri. Dispretul din totdeauna al unui PDL-ist (actual sau fost) pentru cei de care depinde de fapt scaunul lor!
@MIHAELA
Iti dai seama ca nu o sa scape … a facut mai rau ca nu a venit el cand a spus ca vine… de prins tot va fi prins
da eu cu cine votez?