Romania pierde cioara de pe gard pe mana lui Videanu


Romania a sperat ca poate lua locul Bulgariei in proiectul South Stream.

Specialistii Ministerului Economiei, spuneau acum doua luni, ca statul roman va castiga 540 de milioane de euro daca South Stream va tranzita Romania.

“Vicepreşedintele Gazprom, Aleksandr Medvedev, mi-a înmânat invitaţia să participăm la South Stream, pe care a dat-o şi la Transgaz. Vom analiza cu interes această iniţiativă. Am pus la dispoziţia Gazprom toate datele solicitate, astfel încât partea rusă să-şi poată finaliza studiile” declara Videanu acum 2 luni.

Acum, dupa doua luni de la declaratiile lui Videanu aflam că lucrurile stau din pacate pentru noi, altfel.

Romania nu mai poate lua locul Bulgariei in proiectul South Stream, dar ar putea fi construit un tronson către aceasta, fie pe sub Marea Neagra, fie pe teritoriul bulgaresc, a declarat vineri directorul general al grupului rus Gazprom, Alexei Miller.

„Poate fi construit un tronson maritim sau pe teritorul Bulgariei (care să lege South Stream de Romania ). Deocamdata este vorba doar despre idei”.

Domnul Miller a explicat ca Romania si-a arătat interesul fata de acest proiect si ca discutiile cu Bulgaria au avut succes, iar proiectul evoluează conform programului.

Ce are de spus domnul Videanu despre acesta „mareata realizare”?

Ce ar face domnul Videanu daca firma dansului ar avea realizari asemanatoare?

L-ar demite domnul Videanu pe managerul general al firmei sale?

Ce ar face ministrul japonez intr-o situatie asemanatoare?

Are de gand domnul Videanu sa isi dea demisia asa cum ar fi normal?