Go to ...

Hai ca se poate on YouTubeRSS Feed

30 martie 2020

Oprescu

Razboiul panselutelor – “Asociaţia panseluţelor vii” a declarat razboi primarului Capitalei Sorin Oprescu

foto: adevarul.ro Din cate inteleg intre Sorin Oprescu pe de o parte si Marian Vanghelie si Robert Negoita de cealalta parte a inceput razboiul panselutelor . Oare cat o sa dureze acest razboi? Totul a inceput cand, primarii celor sase sectoare ale Capitalei au infiintat „Asociaţia Primăriilor de Sector”,  asociate care are ca scop declarat

Scrisoare deschisa domnului Oprescu

Cu mare surprindere aflu despre cererea adresata de dumneavoastra, pensionarilor din Bucuresti, de a nu mai circula cu mijloacele de transport in comun intre orele 7 si 9 dimineata. Sunt pensionari care isi duc dimineata nepotii la scoala sau la gradintita. Sunt pensionari care merg la doctor dimineata. Domnule Oprescu, sunt pensionari care chiar au

Intelectualii prezidentiali

Intalnirea pe care dl Basescu a avut-o cu societatea civila, la sediul Grupului pentru Dialog Social, a fost asa cum era de asteptat , o farsa jalnica. La întâlnire au participat Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Traian Radu Ungureanu, Monica Macovei, Sever Voinescu, Liviu Negoiţă, Andreea Pora, întâlnirea fiind moderată de Rodica Culcer. In primul rand

Discursul domnului Oprescu

Sunt un om de stanga.  Fac parte din aripa dura a PSD-ului. Merg sa votez chiar daca afara sunt 50 grade Celsius, este furtuna sau viscol, dar asta nu ma impiedica sa fiu obiectiva. Il voi vota pe Mircea Geoana, pentru ca are recomandarea Dl Presedinte Iliescu, dar repet, asta nu ma impiedica sa fiu