Basescu Traian
Cine nu invata din greseli este condamnat sa le repete Eu am trei variante de raspuns. Toate trei mi se par la fel de grave. Voi ce parere aveti? Iarta foarte repede, inadmisibil de repede, fapte care sunt de neiertat – Vezi baile de multime pe care a reinceput Basescu Traian sa le faca. Lipsa
In timp ce premierul Victor Ponta isi continua turul de forta prin cancelariile lumii, demisul Basescu Traian vrea sa ne convinga ca „este un prim-ministru mai bun decat Ponta” si organizeaza declaratii de presa in care se cearta singur. De ce se amesteca Basescu Traian in privatizarea CFR Marfa? Presedintele Romaniei nu are nici o
Basescu Traian, fostul presedinte al Romaniei, demis la refrendumul din 2012, are idei cu privire la noul acord al Romaniei cu FMI si se teme de decizii populiste Basescu Traian a primit-o astazi la Palatul Cotroceni, pe directoarea generala a Fondului Monetar International Christine Lagarde. Asadar un individ care ocupa ilegitim functia de presedinte al
ICCJ, acesta inchizitie a vremurilor noastre, condamna. Bine ca nu poate condamna la ardere pe rug !!! Adversarii politici ai lui Basescu Traian sunt condamnati la inchisoare cu executare. Basescu Traian, Elena Udrea, Sorin Blejnar, Lucian Duta, Videanu, Berceanu, Liviu Negoita, Monica Macovei care poate fi cercetata pentru tradare nationala (impreuna cu Basescu Traian) pentru
O coabitare ca un meci de box cu un individ care ocupa ilegitim functia de presedinte al Romaniei, un individ care se duce la Cotroceni prin abuz de putere si uzurpare de calitati oficiale, mimeaza functia de presedinte si semneaza acte in numele Romaniei. Desi premierul Victor Ponta poate oricand sa il faca KO pe demisul Basescu
PDL un partid cu femei patrioate Cum sa nu le votezi? Si cum altfel pot sa fie femeile promovate in politica de Basescu Traian, el insusi un patriot?! Mai mira pe cineva ca pe demisul Basescu l-a apucat grija de natalitatea scazuta inregistrata in Romania? Mai mira pe cineva ca Basescu Traian cere femeilor sa
Lovitura de PARTID !!! Basescu si Udrea au infrant. Dupe ce au furat tot ce se putea fura, in timp ce strigau ca altii fura alegerile , au ajuns sa se fure intre ei? Lovitura de PARTID!!! …. sa vina tancurile …. sa intervina NATO …. tovarasa procuroare ceausita macovei sa isi sesizeze prietenii din
Older Posts››
‹‹Newer Posts